Bătrânul și moartea

Un biet batrîn, cu snopul de vreascuri în spinare,
Pe-o cale din padure mergea cu pași sărmani
Spre mica lui colibă, purtând cu trudă mare
Povara lui de lemne, de gânduri și de ani.

Apoi, de-atâta umblet, bătrînul ostenit,
Lăsându-și legatura în iarbă, a gândit

:
"N-avui în viață parte, nicicând, de nici un bine;
Nu-i pe pamânt un om mai necăjit ca mine.
Nu odihnesc o clipă și-adorm pe nemâncate;
Soldații, birul, claca cu logofeți în spate,
Copii si nevasta,
Acestea-mi sunt pe lume blestemul și năpasta.

Doresc sa vina moartea..." Și moartea a venit.
- Ce vrei? l-a întrebat curtenitor.
- Aș vrea sa-mi dai o mîna de-ajutor
Să urc aceste vreascuri pe umăr... Sunt grabit!

Murind, durerea n-o mai suferim,
Dar a pleca din viață nu-i ușor;
Oricîte să-ndurăm, dar să traim!
Aceasta e dorința tuturor.

autor: Jean de La Fontaine