În ograda de la țară,
Multe orătănii sunt,
Făra grijă stau pe-afară
Stau și scurmă în pământ.
De cumva s-apropie vulpea,
Sau vreun șarpe, sau vreo cioară,
Cocoșul, stăpânul curții
Dă cu ciocul de doboară!
Însă, pe la curtea lui,
Cocoșelul, bată-l focul,
Este mic, dar gândul lui
Stă numai să îi ia locul!
Într-o zi cu soare plină,
Ce s-aude? Zarvă mare!
Iaca, vine o gaină
Care țipă foarte tare!
Colo-n grajd, un șarpe verde
Scoase limba, fura ouă,
Dar, vacuțele speriate,
Au călcat șarpele-n două...
Cocoșelul nost' atunci
A văzut că-i șansa mare,
Puse gheara drept pe șarpe
Și țipă în disperare:
"Cucuriguu! Hai veniți,
Să vedeți minune mare!
Să vedeți, în curtea asta
Cine este cel mai tare!"
Au venit cu mic, cu mare,
Ca să vada grozăvia!
Și, în zgomot de fanfare,
Cocoșelul luă șefia!
După numai două zile,
Un uriaș, negru, cioroi,
A venit flămând să prade
Și se puse pe război!
Cocoșelul fu chemat,
De cam toți supușii lui,
Apăruse, mic, speriat,
În fața cioroiului.
Precum Goliat îi apare!
Cioara-i mare. E uriașă!
Tre' să sară, s-o doboare!
El ... ar sta ascuns în casă...
Cioara dă prima cu ciocul,
Fulgii galbeni din cocoș,
Sar în jur de umplu locul,
Cocoșelul cade jos.
Cocoșelu-ncet se stinge,
Și privește-n sus, de jos,
Vede lupta ce se-ncinge
Între cioară si cocoș!
Cocoșul voinic sări,
Să își apere ograda,
Cioara mare o goni,
Și îi zmulse din cioc prada!
***
Cocoșei, ca ăsta mic,
Îi găsim cam peste tot.
Însă, buni sunt de nimic,
Și la luptă cad pe loc!
