Două cești stăteau de vorbă
Pe un colț de șemineu,
Aprige, puse pe vrajbă,
Cum că nu e Dumnezeu.
Cea ciobită într-o parte
Spune plină de orgoliu:
- "Noi am apărut din noapte
Nu făcute-n crematoriu
Așa, ca din întâmplare,
Fără preamăritul Om,
Din nimic, o fulgerare,
Iata-ne pline cu rom!".
N-apucă să se mai certe,
Căci vecinul băutor
O sorbi cu mare sete
Și o sparse pe covor.
Morala: Așa cum o ceașcă nu-l poate întelege pe omul care a făcut-o, la fel și noi oamenii nu-L putem întelege cu adevărat pe Dumnezeu.
