Îndurerat, măgarul unui zarzavagiu
Îşi tânguia ursitei trudita lui viaţă:
„Cocoşii pot să cânte oricât de dimineaţă,
Pe mine mă trezeşte şi mai de timpuriu
Şi pentru ce? Spre-a duce nişte legume-n piaţă:
Vă-ntreb eu: face asta să-mi strice mie somnul?”
Înduioşat Destinul atunci îi schimbă domnul
Şi trudnicul măgar
Intră ca să slujeasc-acum pe-un tăbăcar.
Povara şi mirosul cel greu de piei dubite (tăbăcite, argăsite)
Curând jigniră simţul neobrăzatei vite:
„Hei, unde-i acum stăpânul meu cel vechi?
Când el mergea-nainte
Oricum, mi-aduc aminte,
Tot mai ciordeam ici-colo o frunză de curechi (varză),
Aici nu mai e pleaşcă (câştig neaşteptat, obţinut făra muncă; de pomană), sau de primesc vre-un dar
Nu sunt decât ciomege”.
– Schimbă stapânul iar
Şi cea din urmă dată căzu pe-un cărbunar.
„Iar plângeri... Ce? Întraba ursita cu mânie,
Un urecheat să-mi dea atât de lucru mie
Cât n-ar putea-mpreună o suta de-mpăraţi?
Şi n-am eu alta treabă decât să văd de el?”
Avea dreptate soarta. Cu toţi suntem la fel
Căci nu se-mpacă nimeni cu starea lui în viaţă
Şi cea mai rea din toate
E veşnic cea de faţă.
Şi orişicât ar face oricăruia pe voie,
Noi tot îi batem capul şi îl mâhnim pe Tatăl.
autor: Jean de La Fontaine
>>Trimisa de Ionut & Cristina MOISE
-ro_blue.png)
