Esop ne povesteste această întîmplare:
Un om, altfel de treabă, dar cam nesocotit ,
Venind spre casă pe un ger cumplit,
Văzu pe cîmp, alaturi de cărare,
Un șarpe în zăpadă, zăcând fără mișcare,
Pătruns de frig, aproape mort, înțepenit.
Milos, țăranul l-a luat cu el
Și i-a facut culcuș după cuptor,
Fara a gîndi măcar că, într-un fel,
Vreodata îi va fi mulțumitor
.
Napârca amorțită, ținută la caldură,
Și-a revenit din simțuri, dar și-n apucatură.
Ridică-n aer capul și șuieră o data.
Apoi, facându-și coada inel, se pregătește
Să sară, misșlește,
Asupra celui care, cu inima de tată,
Din gheara morții a scăpat-o.
- Așa mă rasplătești, spurcato?
Eu te-am adus la viață, de mâna mea sa piei!
Pornit, apucă omul satârul de casap
Și dintr-un șarpe face trei:
Un trunchi, o coada și un cap.
Zadarnic mai încearca jivina și se zbate
La loc să se adune din trei bucati tăiate!
Adevarat că e frumos
Sa fii milos;
Dar spune iarași un proverb batrân:
Să nu-ncălzești pe serpi la sîn!
autor: Jean de La Fontaine
