Păunul nemulțumit

Păunul, stând în fața Junonei, se jelea:

- Zeiță, preamarită, sunt un nedreptatit!
Ascultă-mă, și-ai să-nțelegi durerea mea.

Mi-ai dat un glas atât de răgușit,
Că n-am gasit în lume pe nimenea sa-i placă;

Pe când Privighetoarea, o pasăre săracă,
Atît de dulce cîntă, cu voce-atît de clară,

De parcă-ar fi ea însăși întreaga primavara!

Junona, supărată, l-a certat:
- Să nu te-aud, pizmaș nerușinat!

Tu gelozești Privighetoarea și spui ca glasul ți-e urât;
Dar porti la gât
Un curcubeu cu-o suta de feluri de culori

Si desfășori,
Pe coada ta-nstelată, podoabe mai bogate
Decât un galantar de nestemate

Mai e vreo pasare sub soare
Cu straie-atât de-ncântătoare?

Orice-animal își are o însușire-a lui,
Pe toate sa le aibă nici unul însă nu-i!

Putere are unul, iar celalalt - mărire;
Ușor în zborul lui e șoimul, vitează-a vulturului fire;

V-aduce corbul prevestire,
Iar ciorile va-arata sa va feriti de rău.

Sunt toti îndestulați cum se găsesc,
Și nu cârtesc

Să încetezi cu plânsul tău,
Că dacă nu, te jumulesc!

autor: Jean de La Fontaine