Vulpea liberală

Vulpea fară încetare
Striga în gura mare
Că de când elefantul peste păduri domneşte
Trebile merg la vale (din ce în ce mai rău)
şi lumea pătimeşte.
Că este nedreptate
Că va să cheltuiască
Veniturile toate
Pentru masa craiască.

De-acestea elefantul cât a luat de ştire,
Temându-se de-a dreptul de vreo răzvrătire
Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise
O invita la curte, o-mbrăţişă şi-i zise:
“Am aflat jupâneasă că ai mare talent.
Vreau sa te pun în pâine
Şi începând de mâine
Îţi dăm cu mulţumire,
Ca un semn de cinstire,
Al găinilor noastre întins departament;
Caută-ţi bine treaba!”

„Pe seama mea te lasă”,
Răspunse oratorul şi sărutându-i laba,
Se întoarse acasă.

În ziua viitoare,
Vulpea, ca-ntotdeauna, veni la adunare;
Dar acum oblojită, pe sub barbă legată
Şi cu un lipan mare la cap infăşurată.

„Ce ai de eşti astfel”? o întrebară toate.
     -  „Îmi este rău de-aseară, mi-e rău pe cât se poate,
Şi cu trebile ţării să mă lăsaţi în pace.
Craiul ştie ce face;
El neîncetat gândeşte la al obştii folos.
Adio! Sunt bolnava, m-am înecat cu-n os.”

Cunosc mulţi liberali, la vorbe ei se-ntrec,
Dar până la sfârşit cu oase se înec.

>>autor: Grigore ALEXANDRESCU          

                     >>trimisa de Valeriu MOISE