Jupân vulpoi s-a fudulit odata,
Poftind la masa pe cumatra barza.
N-a fost o cina prea îmbelsugata,
Ca dumnealui facea economie;
O zeama lunga, cu putina varza,
Iar ca s-o pacaleasca, i-a pus-o-n farfurie.
Zadarnic biata barza îsi încerca norocul,
Ca n-ajungea sa soarba un singur strop, cu ciocul;
Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuteala.
Voind sa rasplateasca aceasta pacaleala,
La rându-i doamna barza, asa, cam dup-o luna,
Si-a invitat vecinul la o gustare buna.
"Pe scumpa lui amica, nu poate s-o refuze!"
A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze.
Apoi, cu pasul leganat,
Spre casa berzei s-a-ndreptat,
Laudându-i marea bunatate
Si-aromitoarele bucate.
Venea mireasma dulce de carne la frigare,
Taiata-n bucatele marunte, o minune!
(Vulpoii nu duc lipsa de pofta de mâncare.)
Dar barza, dinadins,
Tocana-ntr-o garafa cu gâtul lung i-o pune.
Bucatele de carne ea le scotea în cioc,
Vulpoiul însa, tufa! nu izbutea deloc.
Nici o firimitura cu botul lu n-a prins.
Si s-a întors acasa flamânda, batu-l-ar vina,
Pleostit si nemâncat,
Cu coada-ntre picioare si foarte rusinat,
Ca un vulpoi pe care l-a pacalit gaina.
Înselatorii prea usor
Sunt înselati, la rândul lor.
autor: Jean de La Fontaine
imagini preluate de pe Gabooz
