Vulpoiul predicator

Un vulpoi cuprins de boală,
La putere foarte prost,
Însă învăţat in şcoală,
Logica ştiind de rost,
Făcu plan ca să vorbească
Şi să predice-n pustii;

Se silea să dovedească,
C-un stil dulce, vorbe mii,
Căci cu o simplicitate
Şi cu traiul cel cinstit,
Cu năravuri lăudate,
E oricine fericit;
C-astă lume desfrânată
Totdeauna ne-amăgeste,
Fără a ne da vreodată
Câte ne făgăduieşte.

Dar la buna-i predicare
Nimeni nu da ascultare.

Câţiva şoareci, cerbi de munte
Veneau rar să o asculte;
Însă ei in depărtare,
Neavând nicidecum stare,
Fără cinste sau favor,
Nu puteau da-ncredinţare,
Slavă ăstui orator.

Aşa el schimbă vorbirea,
Defăimă năpăstuirea,
Pe urşi, tigri, lei, pardoşi,
Arătând a lor turbare
Şi a sângelui vărsare,
Şi că sunt nesăţioşi.

Atunci cerbi, ciutele toate
Ascultau întru mirare,
Şi in lacrimi cufundate
Plecau de la adunare.

Vulpea-şi făcu mare nume;
Un leu foarte cu credinţă,
Domn pe-acea parte de lume,
Să o vadă-avu dorinţă:

Deci şi ea cu bucurie
La palat grăbi să vie,
Unde ajungănd vorbeşte;
Tonul ei inmărmureşte
Pe-ai pădurilor tirani:
Cu putere ea descrie
Slaba nevinovăţie,
Pradă acestor duşmani,
Cufundată în durere
Cerând la-nalta putere
Asupră-le ajutor.

Curtezanii in mirare
Ascultau cu supărare,
Căci aşa vrea prinţul lor,
Care plin de bucurie
La palat pofti să vie
Vulpea in acel minut.

„Ce-ai vorbit, îi zise,-mi place,
Căci prin tine mi se face
Adevarul cunoscut:
Însă pentru osteneală,
Spune fără de sfială,
Ce vrei: slujbă, rang sau bani?”
Oratorul zise-ndată:
„Printule, în loc de plată,
Aş pofti câţiva curcani.”

>>autor: Grigore ALEXANDRESCU