E ceas târziu și stelele plâng iară,
Multe se sting, dar alte mii apar,
Lucesc stingher, de parcă dau sa moară,
Lumina lor e rece ... Lucesc, apoi dispar...
Cu-n dangăt muribund, un orologiu bate,
Este batrân și Timpul l-a înfrânt.
Când ultima-i bătaie se stinge-ncet în noapte,
Singur rămâne Visul stăpân pe-acest Pământ.
În mrejele-i întinse cuprinde-ntreaga ființă
Și nu există suflet care să-i fi scăpat.
În noaptea neagră - totu-i neființă,
De parcă Viața in veci n-a existat..
O frunză moartă, desprinsă de pe-un ram
Foșnește-n aer și cade spre Pământ,
O clipă doar căci s-a lovit de geam,
Dar nu-o zăresc, căci luată e de vânt...
autor: C. Alin BĂLĂȘOIU
-ro_blue.png)
