Cu mii de brațe se întinde
Întreg văzduhul să-l cuprindă,
Coroana, falnic își înalță,
Căzu din el, pe jos, o Ghindă ...
Și rostogol, prin iarbă, pe cărare,
Se duse ghinda mai departe,
Se coborâ din deal în vale,
Ajunse până la cetate.
Și popsi lângă-un pârâu,
Simțind un fel de amorțeală,
Și când fu gata iar de drum,
Sărmană Ghindă, puterile-or lăsară..
Și cade Ghinda-n somn prelung,
Pe perna de mușchi moale,
Visa că-i un Stejar voinic,
Cu-ntreaga lume la picioare...
Veni și Toamna cea cu ploi,
Apoi veni și Iarna rece,
De prinse Ghinda într-un sloi,
Voind acolo s-o ferece...
Dar Primăvara, caldă, bună,
Veni gonind cumătra înghețată,
Văzu pe biata Ghindă-aproape moarta,
Topise ghiața și-o liberă îndată...
Trezită din coșmar, văzu că are
Un colț mic și-o rădăcină.
Ridică ochii-i mari sus, către Soare,
De viață era Ghinda iarăși plină!
Trecură anii mulți, și iată :
Colo în vale, lânga pârâu chiar,,
Din Ghinda mică ce a fost odată,
Se-nalță un semeț Stejar!
Cu mii de brațe se întinde
Întreg văzduhul să-l cuprindă,
Coroana, falnic își înalță,
Căzu din el, pe jos, o ghindă ...
autor: C. Alin BĂLĂȘOIU
-ro_blue.png)
