Păunul, stând în fața Junonei, se jelea:
- Zeiță, preamarită, sunt un nedreptatit!
Ascultă-mă, și-ai să-nțelegi durerea mea.
Mi-ai dat un glas atât de răgușit,
Că n-am gasit în lume pe nimenea sa-i placă;
Pe când Privighetoarea, o pasăre săracă,
Atît de dulce cîntă, cu voce-atît de clară,
De parcă-ar fi ea însăși întreaga primavara!
Junona, supărată, l-a certat:
- Să nu te-aud, pizmaș nerușinat!
Tu gelozești Privighetoarea și spui ca glasul ți-e urât;
Dar porti la gât
Un curcubeu cu-o suta de feluri de culori
Si desfășori,
Pe coada ta-nstelată, podoabe mai bogate
Decât un galantar de nestemate
Mai e vreo pasare sub soare
Cu straie-atât de-ncântătoare?
Orice-animal își are o însușire-a lui,
Pe toate sa le aibă nici unul însă nu-i!
Putere are unul, iar celalalt - mărire;
Ușor în zborul lui e șoimul, vitează-a vulturului fire;
V-aduce corbul prevestire,
Iar ciorile va-arata sa va feriti de rău.
Sunt toti îndestulați cum se găsesc,
Și nu cârtesc
Să încetezi cu plânsul tău,
Că dacă nu, te jumulesc!
autor: Jean de La Fontaine