Profund relaxat, pluteam pe marea cristalina.
Soarele îmi lumina prin pleoape ochii inchiși, lumina era roșiatică și caldă, iar valurile se jucau cu mine după bunul lor plac.
Pluteam și mă lăsam in voia marii.
Nu opuneam nici un fel de rezistență.
Încetul cu încetul simturile mele nu mai aveau legatură cu TIMPUL și LOCUL.
Eram una cu marea, una din infinitele ei picături.
Și, in acea liniște plăcută, un gând îmi străfulgeră mintea.
O întrebare care demult zăcea ascunsă în mine iși găsise loc sa iasă la lumină. :
"- Doamne, oare exiști cu adevărat?"
Și, spre surprinderea mea, o voce caldă îmi răspunse:
"- Dacă tu vrei să exist, atunci EXIST!"
>> autor C. Alin BĂLĂȘOIU
-ro_blue.png)
