Citeste si asulta cele mai frumoase povesti, povestiri, poezii, fabule, ghicitori si vorbe intelepte.
Povesti cu talc. Povestile copilariei. Ghicitoare, fabula si poezie.
colectie de parabole
povestiti audio pentru copii
povesti cu talc - acasa

Osteneala păianjenului

- povesti cu talc -


poveste Osteneala păianjenului


autor Raluca APETREI


Se spune că un om pios a mers la rabin pentru a-l întreba câtă avere le este permis oamenilor să strângă pe Pământ, fără a-l supăra pe Dumnezeu.

Rabinul nu i-a răspuns la întrebare, ci l-a trimis să urmărească un păianjen în timp ce îşi ţese pânza.

După câteva zile, omul s-a întors la rabin.

"- Ei bine...?" întreabă acesta.

- "Rabbi, ce efort depune un biet păianjen pentru a-şi ţese pânza. Face atâtea acrobaţii în toate părţile, iar se caţără, iar coboară. Această pânză este atât de mare în comparaţie cu el încât are nevoie de mult timp pentru a o termina.

Ca să nu mai spun că firul cu care o ţese este o substanţă ce vine din interiorul lui...deci îmi dau seama cât de istovitoare trebuie să fie această activitate pentru el. Totuşi, nu mi-ai răspuns la întrebare."

"- Fiule, spuse rabinul, ţi-a răspuns acel păianjen. Omul se aseamănă întru totul unei gângănii care îşi consumă toată energia şi tot timpul ţesând o pânză incredibil de fragilă. Dumnezeu, dragul meu, nu vrea să suferim din pricina lipsurilor, dar fără nicio urmă de îndoială, vrea să conştientizăm cu câtă uşurinţă putem pierde ceea ce am adunat cu multă anevoie.

El nu se poate supăra că omul agoniseşte din munca lui ceva, se supără doar când avuţiile noastre se transformă într-un zid între noi şi El, între noi şi semeni."

 

Pilda păianjenului ne ajută să înţelegem efemeritatea lucrurilor, inconsistenţa şi relativitatea lor.
De fiecare dată când avem impresia că suntem posesorii a ceva, ar trebui să ne întrebăm: "- Cât de uşor pot pierde acest lucru, această relaţie, această poziţie socială etc.?"
Cel mai adesea, ceea ce posedăm nu se măsoară în cantitate, ci în posibilitatea acelui "ceva" de a dăinui în ciuda tuturor obstacolelor.


 
Adauga pe Facebook Trimite unui prieten Adauga pe Twitter
Citita de 1 ori


povesti cu talc despre noi contact links

Povesti Cu Talc sustine:

 

Psiholog Loredana Ionascu   Michelle - the sweet voice Editura Adevăr Divin
Patuturi copii   zambete, citate zambete, traieste zambind   Pur si simplu ... despre viata