Vasia şi Katia erau fraţi şi aveau o pisică. Primăvara, pisica s-a pierdut. Copiii au căutat-o peste tot, dar n-au putut-o găsi.
Odată se jucau lângă hambar, şi au auzit, de undeva de sus, un mieunat subţire. Vasea s-a urcat pe scară, în podul hambarului, iar Katia sta jos şi întreba mereu:
"- Ai găsit-o? A-i găsit-o?"
O bucată de vreme Vasea nu i-a răspuns. În sfârşit, i-a strigat:
"- Am găsit-o! E pisica noastră... şi are pisoi. Sunt aşa de frumoşi! Vino încoace repede!"
Katia a alergat în casă, a făcut rost de lapte şi i-a dus pisicii.
Erau cinci pisoi. După ce au mai crescut puţin şi au început să se mişte din colţul lor, copiii şi-au ales un pisoi cenuşiu cu lăbuţe albe, şi l-au luat acasă. Pe ceilalţi pisoi mama i-a dăruit, iar pe acesta l-a lăsat copiilor. Copiii îl hrăneau, se jucau cu el, şi-l culcau în pat cu dânşii.
Într-un rând au ieşit să se joace în drum şi au luat pisoiul cu ei.
Vântul spulbera paiele de pe drum şi pisoiul se juca cu firele de paie, iar copiii făceau haz privindu-l. Mai apoi, au găsit pe marginea drumul măcriş, s-au apucat să-l culeagă şi-au uitat de pisoi.
Deodată au auzit pe cineva strigând tare: "Înapoi, înapoi!" şi au văzut un vânător venind în goana calului. Înaintea lui, doi câini alergau să apuce pisoiul. Prostuţ cum era, pisoiul, în loc să fugă, s-a lăsat la pământ, şi-a încovoiat spinarea şi privea ţintă către ei.
Katia s-a speriat de câini, a început să ţipe şi a fugit. Vasea s-a repezit într-un suflet spre pisoi şi a ajuns lângă el odată cu câinii. Cînd cîinii erau cât pe ce să înşface pisoiul, Vasea s-a trântit cu burta peste el şi l-a acoperit.
Tocmai atunci s-a apropiat şi vânătorul şi a alungat câinii, iar Vasea a dus pisoiul acasă şi de atunci nu l-a mai luat la câmp.
-ro_blue.png)
