Citeste si asulta cele mai frumoase povesti, povestiri, poezii, fabule, ghicitori si vorbe intelepte.
Povesti cu talc. Povestile copilariei. Ghicitoare, fabula si poezie.
colectie de parabole
povestiti audio pentru copii
povesti cu talc - acasa

Pustnicul cel intelept

- povesti cu talc -


poveste Pustnicul cel intelept


autor Raluca APETREI


Se povesteşte că într-un deşert din Egipt trăia un pustnic. Despre intelepciunea lui s-a dus vestea in tot Egiptul.

Vrând să vadă modelul său de viaţă, un călugăr a venit la dânsul. Pustnicul l-a primit cu toată bunăvoinţa, ba l-a şi găzduit peste noapte.

Cu toate acestea, călugărul era foarte intrigat de ceea ce vedea la bătrân: purta haine moi şi încălţăminte în picioare, se spăla zilnic  şi avea chiar o pernă pe care să doarmă.

Deşi călugărul se aştepta se să roage împreună toată noaptea, după ce au citit 12 psalmi, pustnicul i-a spus că ar fi indicat să se culce.

Când să plece călugărul a doua zi, pustnicul şi-a dat seama că acesta are inima îndoită. Atunci a început să-l întrebe despre viaţa sa dinainte de a veni la mănăstire.

Astfel, a aflat că provine dintr-o familie foarte umilă dintr-un sătuc uitat de lume, că avea o slujbă care nici nu-i asigura traiul zilnic, că dormea pe o rogojină sau chiar pe pământul gol şi că mânca doar pâine uscată cu apă.

Atunci bătrânul i-a răspuns:

"-În schimb eu, iubite frate, am fost un important slujitor al împăratului Romei. Eu am renunţat la o cetate strălucitoare şi la o funcţie de seamă pentru a veni în această pustie. Am renunţat la pat de aur şi la aşternuturi de mătase. În loc, am un pătuc de lemn şi un aşternut modest. E adevărat că nu am citit decât 12 psalmi şi nu stau noaptea la priveghere, dar am renunţat la ospăţurile regale la care mă desfătam în voie noapte de noapte. Înainte, aveam slugi care mă spălau şi mă îmbrăcau, acum mă aplec singur şi pun puţină apă pe picioarele mele."

 Călugărul a înţeles morala bătrânului: adevărata măsură a sacrificiului este dată nu de ceea ce faci sau de ceea ce ai, ci de ceea ce ai fi putut face sau ai fi putut avea, dar la care ai ales să renunţi.


 
Adauga pe Facebook Trimite unui prieten Adauga pe Twitter
Citita de 1 ori


povesti cu talc despre noi contact links

Povesti Cu Talc sustine:

 

Psiholog Loredana Ionascu   Michelle - the sweet voice Editura Adevăr Divin
Patuturi copii   zambete, citate zambete, traieste zambind   Pur si simplu ... despre viata