Trei orbi, prieteni la durere,
Mergeau spre templul lor din sat
Când, c-o teribilă putere,
O voce spuse apăsat:
- „Sunt Zeul Elefant din Ceruri
La care voi trei vă rugaţi
Şi-am coborât azi din Înalturi
Ca să vă dau ce meritaţi!
Veniţi dară, pe rând, la Mine
Să îmi atingeţi Trupul Sfânt.
Vreau, fiindcă aţi făcut mult bine,
Pe toţi să vă binecuvânt’!”
C-o teamă sacră, ne-nţeleasă,
Se duseră pe rând, cu greu,
Uimiţi de nesperata şansă
De-al pipăi tocmai pe Zeu.
Primul i-atinse trompa lungă:
- „Precum un şarpe-i Zeul nost’!”,
Îşi spuse, începând să plângă,
Simţind că viaţa-i are-un rost...
Al doilea-i prinse-n mâini urechea:
- „Divinu-i... ca un evantai!”
Ajuns la burtă zise-al treilea:
- „Exact ca un butoi, ce mai!...”
Apoi, când totul se sfârşise
Iar Zeul se întoarse-n Cer,
Mergând spre casă plini de vise
Şi uluiţi de ăst’ mister,
Primul rosti cu încântare:
- „Precum un şarpe-i Zeul nost’!”
- „Vai! zise-al doilea cu mirare.
Eşti un eretic şi un prost!
Tu n-ai simţit că Zeitatea
E tocmai ca un evantai?!...”
- „Tăcere vreau! strigă al treilea.
Aveţi cumva la cap vreun bai
De îndrăzniţi gura spurcată
S-o umpleţi cu aşa gunoi?!...
Aflaţi, dar, veste-adevărată:
Divinul... e ca un butoi!”
Şi-n pumni se luară, plini de ură,
Convinşi că ceilalţi doi hulesc,
Nevrând să ia în socoteală
Că poate toţi, la fel greşesc...
MORALA
În lume, secte de tot felul,
Religii, zeci, susţin în cor
Că de o viaţă, Adevărul
În întregime-i doar al lor...
Dar Ea, Cunoaşterea din urmă
La care-atâţi îi dau ocol,
Nu-i bunul vrunuia din turmă!
Nimeni n-o are monopol!
